ERASMUS+ – Schimb de bune practici – Murcia – Sibiu, de Coșa Dorina

 


ERASMUS+ – Schimb de bune practici – Murcia – Sibiu

 

În perioada 23-27 februarie 2026 am participat la o activitate de formare de tip jobshadowing la CEIP Luis Costa din Murcia, Spania.

Participarea la mobilitatea europeană de formare de tip jobshadowing, din cadrul programului Erasmus a facilitat dezvoltarea competențelor și abilităților cadrelor didactice, diversificarea metodelor, abordărilor și instrumentelor de predare. 

În cadrul Școlii CEIP Luis Costa din Murcia, Spania, este promovat un climat de colaborare, încredere și înțelegere între profesori, elevi și familiile acestora. Am asistat la diverse cursuri, de la învățământul preșcolar, până la clasa a IV-a, în care am observat că școala contribuie la dezvoltarea abilităților copiilor, care să le permită:

·        dezvoltarea limbii spaniole și a unei limbi străine – engleza, utilă în situații cotidiene;

·        dezvoltarea abilităților matematice de bază, precum și a capacității de a le aplica în situații din viață;

·        cunoașterea aspectelor fundamentale ale Științelor Naturii, Științelor Sociale, Geografiei, Istoriei și Culturii, apelându-se la utilizarea materialor din natură, la desfășurarea de activități în aer liber, muzee;

·        folosirea educației fizice, a muzicii și artelor, ca mijloace de promovare a dezvoltării personale și sociale;

·        dezvoltarea capacităților emoționale în toate domeniile personalității și în relație cu ceilalți, precum și o atitudine împotriva violenței, a prejudecăților de orice fel;

·        dezvoltarea obiceiurilor de lucru individual și în echipă, a responsabilității în studiu, a gândirii critice, a participării la jocuri de rol, inițiativă personală, a rezolvării conflictelor prin dialog și acord.

Iată cîteva imagini de la activitățile organízate de școala-gazdă:

     

 

 

 

 

 

       

   


Lecțiile la care am asistat la școala din Murcia, au constituit oportunitatea de a adapta bune practici din sistemul educațional spaniol la contextul școlii noastre.    În cadrul vizitei profesorilor și a elevilor din Murcia, am susținut lecții integrate în școala noastră, la clasa I C, în care am aplicat strategii asemănătoare, activitate în echipe, am adaptat sarcinile pentru elevi cu ritmuri diferite de învățare, am realizat corelarea cu situații reale.

 

În lecția „Forme geometrice”, de la MEM, am utilizat platforma educațională, Livresq și wordwall - ca modalitate de evaluare digitală a elevilor, asigurând acordarea de feedback constant.

De asemenea, doamna profesoară de limba engleză, Badiu Diana, a susținut lecția „Green Planet”, în care elevii au realizat colaje despre plante.

S-au realizat discuții profesionale și reflecții asupra metodelor didactice utilizate, fiind apreciate atmosfera de lucru și entuziasmul elevilor din timpul activităților. Experiența valoroasă din cadrul acestei mobilități Erasmus mi-a permis să realizez schimburi de bune practici cu colegii, să dobândesc idei noi pentru dezvoltarea profesională și o mai bună înțelegere a practicilor educaționale europene.

 

  

                              Profesor pentru învățământul primar, Coșa Dorina



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Diversitatea lingvistică

Impactul activităților extrașcolare asupra elevilor, de Violeta-Hortensia Solomon