Viața unui porumbel, poveste de Vulea Vlad

 

 Viața unui porumbel

Poveste de Vulea Vlad

Mie îmi place să călătoresc. Și am un noroc foarte mare legat de treaba asta: Sunt un porumbel poștaș! Trăiesc la casa unor bătrânei care nu se pricep la tehnologie, așa că eu sunt ,,adresa de e-mail”.

Într-o zi de toamnă umedă, bătrânelul a vrut să îi trimită o scrisoare fostului său camarad de război, veteranul Gheorghe Pilican. Mi-a pus la locul special de bilete de la picior o scrisoare cu un scris foarte elegant și frumos.

Am plecat la drum. Știam să fac drumul cu ochii închiși, pentru că stăpânul meu, pe nume Marcel, ține o strânsă legătură cu domnul Gheorghe, aceștia trimițându-și scrisori aproape săptămânal.

După cum v-am mai spus, era o zi ploioasă. Nu era rece afară și oamenii stăteau doar în bluză. Drumul a fost frumos. Întotdeauna văd peisaje ruginii pe la pădurile din apropiere.

Între timp se făcuse seară, iar eu trebuia să trec peste o pădure ca să ajung la casa domnului Gheorghe.

A început o adevărată furtună în timp ce eram deasupra pădurii. Ploua cu găleata, dar mi-am zis să îmi continui zborul pentru că în pădure sunt multe vietăți care vânează noaptea.

Deodată un fulger a lovit aproape de mine. Eram atent la el și mi-am pierdut concentrarea de la zbor, așa că m-am dezechilibrat. Nu m-am putut redresa și am căzut pe jos.

După căzătură, vederea mi-a slăbit, dar cu toate acestea mi-am găsit o scorbură goală în care să mă târăsc înăuntru.

Dimineața m-a trezit un lătrat de câine. Vânătorul și cățelul lui stăteau în fața scorburii. Vânătorul a văzut că trăiesc, a observat scrisoarea care avea un scris elegant, iar apoi m-a dus la adresa expeditorului.

Stăpânii mei s-au bucurat mult că m-am întors acasă. Mi-au dat tratamentul necesar, iar peste 3 luni am fost gata de zbor.

 

Sfârșit