Priveliștea Dunării, poveste de Vulea Vlad
Priveliștea Dunării
De Vulea Vlad
Priveliștea Dunării este încântătoare.
Apa sclipește ca un diamant în lumina caldă și plăcută a soarelui îmbietor. Bărcuțe de lemn și bărcuțe frumos ornate cu pietricele și diferite stegulețe de toate culorile merg ca vântul pe apele Dunării.
Pereții stâncoși verticali se înălță triumfători peste toată această armonie și taie norii ca o lamă de oțel bine ascuțită cu zimți ca dinții unui tigru. Stâncile sunt atât de abrupte, încât unele, dacă te uiți în sus, ți se pare că ating marea bilă de foc.
Să nu uităm de mărețul și gloriosul chip al lui Decebal. Stânca din care este făcut este atât de curată încât te dor ochii de la acel alb mai sclipitor decât stelele de pe cerul infinit.
Falnica Mănăstire Mraconia are niște picturi atât de frumoase și ieșite în evidență, care parcă te poartă în vremurile de demult lângă marele și sfântul popor Evreu. Crucile de acolo miroseau mai frumos decât toate florile din lume adunate la un loc. Mireasma îmbietoare te poartă într-o transă din care greu mai poți ieși.
Dar, la un moment dat, deși vrajit de farmecul locului, timpul trece pe nesimțite și trebuie să te întorci la mult iubita ta casă.
Sfârșit
Comentarii
Trimiteți un comentariu