Toleranța în povești - prof. consilier școlar Adela Ioana Crețu

 

Toleranța în povești

Prof. cons. șc. Crețu Adela Ioana

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu

 

          Chris Prentiss în cartea sa Zen și arta fericirii propune un punct de vedere foarte interesant despre comportamentul uman: ”Îți creezi lumea prin așteptări și îți poți influența viitorul prin felul cum reacționezi în fața prezentului”, plecând de la această idee putem analiza relețiile interumane ținând cont de percepțiile și manifestările pe care oamenii le au în raport cu semenii lor.

            Toleranța este o tranzacție psihologică  care pune în valoare așteptări realiste cu privire la ceilalți, așteptări care se concretizează în comportamente dezirabile prin evidențierea importanței celorlalți și nu prin etichetarea sau blamarea lor.

Dar ce înseamnă de fapt așteptări realiste? Când folosesc sintagma așteptări realiste fac referire la:

·       atitudinea îngăduitoare față de cel cu care relaționăm

·       respectarea părerii celuilalt chiar dacă nu suntem de acord cu observațiile lui

·       modul flexibil de a  percepe o situație problematică într-o relație astfel încât să identifici mai multe alternative de depășire a obstacolului

·       acceptarea faptului că nevoile celuilalt sunt diferite de ale mele

În concluzie a avea așteptări realiste este un mod de a relaționa plecând de la premiza că suntem diferiți, că e normal să fim diferiți și acceptând această realitate putem depăși barierele comunicării renunțând la atitudini marcate de intoleranță, adică de jocul psihologic de control și de subminare a ceiluilat.

            Toleranța nu este un bun înăscut, este o trăsătură de caracter care trebuie educată, practicată ca apoi printr-un proces de internalizare să devină parte a ființei și astfel concentrarea într-o relație să se axeze pe așteptări realiste.

            Deoarece pentru oameni ”caracterul este un arc cu ajutorul căruia tragem săgețile viitorului” (Chris Prentiss), părinții și profesorii au datoria să își propună să dezvolte această trăsătură de caracter prin atitudinea lor dar și prin tehnici concrete adaptate vârstei copiilor.

            Plecând de la această nevoie de tehnici concrete prezint mai jos o poveste creată special pentru elevi de vârste cuprinse între 6 și 10 ani, poveste care își propune să îi sensibilizeze pe copii cu privire la importanța acceptării diferențelor dintre oameni.

Familia oițelor înțelepte

A fost odată un ţăran care s-a dus în târg de unde şi-a cumpărat o mieluţă, pe care a botezat-o Bea şi un berbecuţ, căruia i-a spus Bi.

Ajuns acasă, le-a găsit loc în staulul călduţ, lângă celelalte oi. La început, cei doi îşi vedeau fiecare de treaba lui, berbecul jucându-se cu fraţii săi iar oiţa cu suratele ei. Aşa e normal să se comporte tinerii, fiecare să-şi petreacă timpul cu cei asemeni lui.

Timpul a trecut repede şi Bi a început să observe că Bea devenise o oiţă oacheşă, aşa că şi-a făcut curaj şi s-a apropiat de ea:

-        Bună! Pe mine mă cheamă Bi, pe tine?

-        Bea, şi sunt o oiţă veselă, căruia îi place mult să povestească.

Aşa au început cei doi să povestească şi să  petreacă tot mai mult timp împreună. S-au cunoscut mai bine, au ajuns să se placă tot mai mult, s-au îndrăgostit unul de celălalt, iar într-o zi, Bi a cerut-o în căsătorie. Astfel, din prieteni au devenit soţ şi soţie, iar cei doi formau acum o familie fericită, în care, împărţeau nu numai timpul şi fericirea dar şi responsabilităţile casei. Bea era mândră de laptele care-l dădea ţăranului iar Bi era un adevărat protector al tinerei sale soţii.

După un timp, din dragostea lor s-au născut doi mielușei. Acum, familia cuprindea 4 membrii: mama Bea,  care se îngrijea de toate cele trebuincioase casei, pe lângă serviciul de a răsplăti cu lapte fermierul; tata Bi, care proteja familia în faţa celorlalte animale din ogradă şi împreună cu mama se ocupa de educaţia copiilor. Îi învăţau pe copii cum trebuie să se comporte, cum să devină nişte adulţi sănătoşi, toleranți şi civilizaţi. Copiii , mielul Mi mergea la şcoală iar mieluţa Mia la grădiniţă.

Toate lucrurile decurgeau bine în tânara familie. Copii erau ascultători, când erau acasă nu ieşeau din cuvântul părinţilor, la şcoală şi grădiniţă erau atenţi, silitori şi respectau dascălii, iar celorlalți colegi încercau să le descopere calitățile.

În clasa lui Mi a venit într-o zi un coleg nou, puţin mai deosebit. Era Muflon, de care copiii au început imediat să râdă jignindu-l, pentru că nu era domestic, ci, un miel sălbatic şi nici nu se descurca foarte bine la şcoală. Doar Mi s-a împotrivit, spunându-le colegilor că fiecare fiinţă are ceva bun şi nu e frumos să faci glume pe seama altora numai pentru faptul că sunt diferiţi.

Ca să fie şi mai convingător, Mi le-a povestit colegilor săi o întâmplare petrecută cu câteva zile în urmă, când el şi sora sa mai mică, nu s-au întors acasa de la şcoală pe poteca obişnuită,  pe care o cunoşteau atât de bine. Li s-a părut mai interesant să facă un ocol prin marginea pădurii, uitând complet de sfaturile părinţiilor de a nu se abate de la drum.

Cine credeţi că îi pândea imediat ce s-au apropiat de pădure? Tocmai lupul cel rău care începea să-şi facă planuri pentru masa de prânz. Mieluţii erau în mare primejdie, se îndreptau direct către gura lupului, în timp ce tatăl lor, îngrijorat că întârzie, pornise  înaintea lor dar, în zadar, ei nu erau pe drumul stabilit. Lupul aştepta, ascuns, momentul prielnic pentru a-i înhăţa pe cei doi neascultători. Noroc cu Muflonul, care îi văzuse pe cei doi năzdrăvani, şi datorită mirosului său dezvoltat – specific animalelor sălbatice, simţise pericolul, îi ajunse din urmă şi împreună o luaseră la sănătoasa spre staul. Cu inimioarele bătând straşnic, de spaima grozavă, au ajuns cu bine acasă.

Din acel moment, copii l-au privit cu alţi ochi pe Muflon,  învăţând  că toţi avem calităţi şi defecte, dar nimeni nu are dreptul să jignească pe alcineva și mai ales că e important să găseşti şi să apreciezi la fiecare coleg ceea ce are mai bun. Dar şi, Mi și Mia, au înţeles de ce copii trebuie să-i asculte pe părinţi!

Bibliografie

Cornelius Helena, Faire Shoshana, Știința rezolvării conflictelor, Editura Știință și Tehnică,  București,1996

Prentiss Chris, Zen și arta fericirii, Editura Mistică, București, 2012

Berne Eric, Jocurile noastre de toate zilele, Editura Nemira, București,  2014